Autor: Iuliana Iftimia

Amplă acțiune de ecologizare a Lacului Izvorul Muntelui – Lacul Bicaz, organizată de către Asociația Sens Civic, alaturi de Instituția Prefecturii Neamț, Centrul de Voluntariat Neamț și Asociația Juvenală, a avut loc în perioada 9-11 septembrie 2016. În acest scop au fost mobilizați, în cele 3 zile, peste 550 de voluntariproveniți atât din organizațiile nonguvernamentale partenere (250 de voluntari cu vârste de la 5 la 55 de ani), cât și din celelalte instituții implicate: Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Hidroelectrica, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Primăria Poiana Teiului, Primăria Hangu, Primăria Farcașa, Primăria Borca, Primăria Bicaz, Primăria Ceahlău.

 

S-a efectuat un număr de 4600 de ore efective de ecologizare și s-au colectat aproximativ 6.500 de saci de deșeuri, făcând un total de 11 tone de deșeuri, dintre care 9 tone de PET. Dintre aceștia, 1500 de saci au fost colectați de către voluntarii primăriilor menționate și au fost deja ridicați de către firmele de salubritate care acționează pe raza comunelor.  “Au fost trei zile grele, pline de provocări, cărora am reușit sa le facem față numai datorită mobilizării fabuloase a voluntarilor și partenerilor.

Voluntarii au fost cei care au dus greul, s-au luptat cu canicula, cu tonele de cunoaie, cu indolența unor localnici, cu condițiile de dormit la cort și, cu toate acestea, au fost 100% implicați și au găsit resurse să se adune în jurul focului de tabără, să cânte, să socializeze și să o ia a doua zi dimineață de la capăt”, a declarant Anamaria Holotă, coordonator voluntar în cadrul asociației Sens Civic.

Cele mai mari provocări întâmpinate de voluntari au fost cantitatea mare de deșeuri și timpul scurt, motiv pentru care s-a reușit ecologizarea a doar aproximativ 20 de km din cei 60 de km de mal propuși pentru acțiunea cu pricina. Astfel, efortul depus de voluntari a avut drept scop nu doar ecologizarea Lacului Bicaz, ci, mai ales, tragerea unui semnal de alarmă referitor la importanța prevenirii unor situații similare.

Proiectul “Vremea curățeniei” a fost doar un punct de plecare promițător, o bătălie câștigată. Însă, pentru ca războiul sa fie câștigat trebuie sa eliminăm și să prevenim cauza. Partenerul principal al acțiunii a fost „Let’s do it România. Angajamentul era să pună la dispoziție mănuși și saci pentru acțiunea de ecologizare. Termenele erau clare, cu cel mult 2 săptămâni înainte de derularea acțiunii trebuia să existe 1.000 de mănuși și 5.000 de saci puși la dispoziție. Primii saci au ajuns joi după-amiază prin curier, iar în loc de 5.000 de saci am primit 600. S-au căutat soluții, s-au găsit, dar a fost greu. Vineri și sâmbătă s-a reușit completarea necesarului de saci prin resurse proprii și prin implicarea a numeroși oameni care au înțeles urgența noastră.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *